un gand

cred ca pot spune ca acum sunt mare,mare in sensul de om mare..stiu cam cu ce se mananca viata de om matur si ii cunosc responsabilitatile si consecintele..dar D-ne..greu e sa fi mare!
inca de mica mi-am dorit de la mine sa am vointa si sa fiu propriul meu angajat,mi-am indus lucrul acesta in subconstient si inca mai cred cu tarie ca intr-o buna zi o sa reusesc sa-l duc la bun sfarsit..mi-am mai dorit sa am note mari la scoala ca sa demonstrez celor mai sus ca mine(fac referire la familie si situatie financiara) ca pot mai mult decat ei si ca o sa ma ridic deasupra lor pe fortele mele proprii..cu aceste 2 principii am copilarit..si le am in cap si acum.

Sunt a 12-a,deja primul semestru parca a trecut,mai e putin si vin sarbatorile de Craciun,timpul zboara,trairile la fel...parca ieri eram clasa a 8-a si dadeam Capacitatea,parca ieri recitam poezii la franceza cu dna Agripina,parca ieri ma feream de ochii prietenilor cand ma intalneam cu vreun baiat(nu ca ar fi fost multi si nu ca am fi facut altceva in afara sa vorbim).

Am invatat sa fiu sincera indiferent de situatie,sinceritatea asta capatand un aspect mai mincinos in cazuri de exceptie,dar nu pentru a contura o minciuna,ci pentru a aprofunda un adevar.
Am invatat sa cunosc persoanele dupa ochi si privire,lucru de care sunt multumita..chiar daca pentru a capata aceasta a trebuit sa am de-a face pana acum cu multi oameni de nimic care m-au ranit din diverse motive.
Am invatat ca atunci cand simt ceva sa o spun cu voce tare,dar cateodata e mai bine sa tac..nu neaparat pentru a nu-mi face rau ceea ce as putea spune,ci pentru ca asa imi pot da seama de probabilele reactii si sentimente ale celor din jur
Am invatat ca nu exista coincidente si ca totul se intampla cu un motiv..pe care cateodata il intelegem si altadata nu vrem sa-l acceptam si il negam.

Poate ca n-am avut o copilarie stralucita in care mama imi facea toate pofetele si eu ma jucam cu papusele si ma imbracam in roz,dar spre deosebire de acei care si-au trait asa copilaria,ma cnsider superioara..am copilarit printre baieti,lucru de care sunt fericita pentru ca am ajuns sa-i cunosc mult mai bine din aceasta cauza,m-am jucat cu masinutele,jucam fotbal cu ei,m-au invatat sa scuip si cum sa trag cu prastia,cum sa merg pe bicicleta,cum sa fac ochiuri cu piatra pe apa,cum sa prind soparle,cum sa ma urc in copaci si multe altele..consider ca mi-am trait cea mai frumoasa copilarie alaturi de ei.

De la mama am invatat sa fiu si fata si baiat,am invatat sa fiu sensibila dar si cum sa-mi stapanesc emotiile,caci o persoana prea sensibila este vulnerabila,am invatat sa fiu dura cu ceilalti,dar sa-i si compatimesc cand e cazul..ea mi-a arata cum e sa fi si tata si mama,cum sa fie si bine si rau..mi-a aratat viata de familie cu sacrificiile si consecintele unei iubiri pierdute intr-un moment de slabiciune al vietii cand inima dicta in locul reatiunii..poate asa i-a fost destinul,poate asa i-a fost dat de la D-zeu sau poate totul s-a intamplat cu un motiv..indiferent de caz,apreciez aceasta faptura ,care a devenit asa de inteleapta in urma greutatilor vietii, extraordinar de mult.
De la tatal meu pe care abia la varsta de 15 ani l-am cunoscut nu pot spune ca am invatat prea multe..dar cel putin am ivatat ca in viata exista si oameni profitori care pe langa materialismul ce-l poarta in suflet sunt in stare de orice ca sa-ti faca rau si sa-si duca la bun sfarsit ambitiile proprii,chiar si pe cale miseleasca..lucru demonstrabil la el..poate ca a fost mai bine sa-l cunosc,caci altfel nu as mai fi scris astazi asa ceva si probabil as fi fost mai credula in fata oamenilor asemeni lui..si de altfel poate as fi trait si astazi acelasi regret pe care l-am avut in copilarie de a nu-ti cunoaste un parinte.eram mica,ce puteam eu sa inteleg atunci cand mama imi spunea,nu e om bun mami,nu vrea sa te vada..poate si astazi as fi condamnat-o pe mama pentru lucrul asta,cand de fapt ea a fost o victima a vietii si a neputintelor, dar astfel am invatat sa nu fiu si eu la fel si cu ajutorul ei sa mergem mai departe.

Nu regret nimic din trecut caci altfel nu as mai fi invatat nimic pana in prezent..mi-am acceptat greselile si am tras invataturi din ele,suna putin paradoxal dar este adevarat.

De la viata nu-mi doresc decat ceea ce-mi doream si cand eram mica,o familie fericita,cu bune si rele,in care ambii parteneri sa lase de la ei si sa nu profite sau sa fie fatarnici unul de celalalt,o cariera moderata deoarece,dupa cum spune mama,cand esti prea sus exista riscuri si nefericire din partea celorlalti,si vremuri bune pentru a putea indeplinii acestea.

*

Este de neconceput,o parte din ratiune spune sa merg mai departe..alta spune sa renunt..nu stiu ce sa aleg..s-au spus vorbe grele pe care atunci cand le spui poate nu realizezi si le spui fara rea intentie..sau poate realizezi si le spui cu un scop si care indiferent de scop,dor rau de tot..
nu pot sa te cred in totalitate cand imi spui ca ma iubesti,pentru ca eu nu simt acea vibratie in glasul tau cand o spui,nu simt ca imi esti alaturi,poate iubesti doar ideea de a fi cu mine,sau poate ai alt motiv..e greu cand te intreb cum ma iubesti si nu-mi poti raspunde..daca m-ai intreba cum te iubesc probabil ti-as raspunde ca te iubesc certandu-te cand nu faci ceva de care sa fi mandru,cand iti uit intentionat vreun biletel prin buzunare cu o dedicatie ascunsa,cand te strang in brate sau cand ma uit in ochii tai greu de patruns,cand raman fara cuvinte la un zambet pierdut pe fata ta,cand imi dau toata silinta sa iti inteleg glumele si cel mai mult te iubesc prin simplul fapt ca te iert pentru toate vorbele si gesturile neplacute.
Am asteptari de la o persoana opusa sa fie mai matura ca mine si sa stie sa treaca peste greutatile vietii,caci asta ce ai tu acum,nu e viata de om mare,esti un copil netrecut prin aceste greutati despre care te vaiti si cauti alinare in bratele cuiva..nu fi o perosna slaba,nu neaparat pentru mine,ci pentru persoana potrivita ce ar putea sa-ti intre in viata si sa iti lege sufletul pentru totdeauna,trebuia sa fi tare pentru ea caci trebuia sa o protejezi,sau daca esti,nu-i arata acest lucru..asa e firea naturii,nu pentru ca asa spun eu..asa ne-a fost dat sa fim..asa am fost creati inca de la inceputurile omenirii. nu fi o persoana materialista pentru ca asa cum te porti cu altii asa se vor purta si ei cu tine..fi bun cu persoana care crezi ca te poate schimba in bine si pretuieste-i fiecare vorba si fiecare gest caci toate au o semnificatie. atunci cand ti cu adevarat la cineva lasi totul deoparte si faci sa fie bine pentru amandoi,intr-o relatie nu exista tu sau eu..ci noi..faci un lucru bun,sunteti fericiti amandoi,faci un lucru rau,suferiti amandoi..acest sacrificiu se naste din sentiment si moare odata cu el..nu poti spune unei mame sa nu-si protejeze pruncul,asa cum nimeni nu-ti poate spune nu mai iubi,atunci cand o faci..dar atunci cand se intampla sa iubesti,iubeste cu inima si lasa ratiunea deoparte,caci asta e farmecul dragostei..si mai ales decide cu inima nu cu stomacul sau cu buzunarul,caci vei ajunge sa o pierzi incetul cu incetul..
De-a lungul zilelor in care am vorbit,printre micile intrebari puse de mine cu un scop anume,mi-ai aratat ca pentru bani,ai renunta la orice,nu te-ai uita inapoi pentru nimeni si nimic.Mi-ai zis ca sunt un lucru bun pentru tine..lucru bun care este inclus in cea mai mare greseala a vietii tale..dar din pacate simt ca nu ma pretuiesti asa cum trebuie..incearca sa te schimbi pentru mine,la fel cum si eu ma schimb pentru tine,la fel cum ma pun contra celorlalti si iti iau apararea,asa simt si eu nevoia sa dai totul pentru mine..
Pe langa micile disconforturi la activ mai sunt si altele,de care poate intr-o zi o sa-ti dai seama si o sa le repari..oricat de greu mi-ar fi,nu ma las intru-totul cuiva doar pentru ca iubesc,daca sentimentul nu este reciproc, oricat de mult as suferi dupa o persoana,am ambitia asta si nu o sa renunt la ea indiferent de caz..poate sa imi sara si inima din piept de durere si sa plang pana cand lacrimile imi vor seca,vorbele de despartire tot le voi spune,pentru ca poate mai am sansa vrodata sa mai apara o alta persoana care va sti sa ma pretuiasca asa cum trebuie.
O parte din mine este deja decisa,alta nu.

*

Imi imaginez deja urmatorii 10 ani din viata..
-inceput de cariera,dificil normal..cu rele,cu bune..trecem peste..parca vad o faptura de om care ma ajuta sufleteste indiferent de situatie
..parca il vad pe fratele meu stabilit deja intr-o relatie de cativa ani,pe cale sa-si faca o casa mare..parca o vad pe mama fericita,recasatorita in casa pe care si-a visat-o mereu,o casuta mica,cu curte si o bancuta in curte alaturi de persoana potrivita care ii intelege tabieturile si gusturile..parca ma vad pe mine cu un baiatel de mana si sotul meu in brate cu o mogaldeata de fetita in fasa coborand din masina in fata casei mamei mele,unde cu doar 5 minute inainte aparuse si fratele meu impreuna cu cumnata mea ca sa ne reunim de sarbatori si sa ne simtitm bine ca intr-o familie unita..parca vad cum cei mici asteapta pe Mos Craciun si ii fura Mos Ene pe o canapea din sufragerie unde bradul luminos capata o alura de sfintenie.. parca vad cum iesim afara si aprindem artificii acolo unde zapada acopera totul si facem un om de zapada de 3 metrii inaltime,exact cum obisnuiam sa facem in trecut..parca ma vad fericita si implinita alaturi de cei dragi sau poate este doar un vis pe care il voi visa toata viata..ce conteaza,ce e viata fara un vis la care sa visezi mereu?!